feerie pe iacub2

Feerie pe Iacub

Panorama desertaciunilor

.........fara cuvinte.

Azi prin munti

Joaca cu vulturii

 Pentru budisti, nu este obligatoriu ca trupurile celor decedati sa fie pastrate. Trupurile trebuie sa "reintre" in natura, mai ales ca acestia cred in reincarnare.

 Dupa o procesiune solemna, cortegiul ajunge intr-un loc cat mai retras, insa de dinainte stabilit. Apoi, cel care a murit este dezbracat de haine si pus pe pamant, iar apropiatii lui vin si ii fac zeci de taieturi pe intreg corpul.

 Pleaca de langa cadavru si asteapta ca "natura sa isi faca partea sa": zeci de vulturi, atrasi de mirosul de sange, vin si isi devoreaza pur si simplu "masa". Apoi, dupa ce vulturii si-au terminat treaba lor, familia vine si recupereaza ramasitele trupului: toate oasele sunt adunate intr-un loc si taiate marunt.
Insa o asemenea procedura este adoptata exclusiv de cei bogati pentru ca necesita participarea celor mai importanti membri din comunitate. Saracii abandoneaza pur si simplu trupurile pe stanci, iar natura isi face treaba de aici inainte.
Practica "inmormantarii cerului" este considerata ca fiind un act de generozitate. Cel care a murit ofera prin "jertfa sa" mancare rudelor sau apropiatilor care au ramas in viata.

Sa trag, sa nu trag???

........!?

Cum sa convingi soarele sa ia curba? intrabare pentru coana Mitza

Pentru ca am fost certat astazi datorita inactivitatii blogulare incerc sa-mi execut pedeapsa.

LA GRECI

                                           La noi......???

                "CĂTRE POPOR"


enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei





Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.



Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.



Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.



În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.



Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.



Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.



Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.



Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: "de ce iei droguri, fiule?" şi îţi răspund: "spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)"; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: "nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc", atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea - dilema lui Dostoievski "libertate sau fericire?" o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă "oare nu cumva i se vor micşora veniturile?", dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii "negustori de popoare".



În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.



Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.



Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl "încarce" cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.



Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.



Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.



Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor "pierde" păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.



Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.



Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.



Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.







Ierarhia Bisericii Greciei

Hai-hui prin Frasin

                                                  

 Fum, prea mult fum......si soare mult

Voronet- poveste

"Anul construcţiei: 1488

Construită de: Stefan cel Mare

Locaţia: Voronet, Judetul Suceava

Sumar: Biserica Sfantul Gheorghe a Manastirii Voronet este probabil cea mai cunoscuta biserica din Romania atat pentru frescele ei exterioare, cu o luminozitate si culori foarte intense cat si pentru sutele de figuri bine pastrate pe zugraveala de azur.

 Manastirea se afla pe malul unui rau, la capatul unui sat mare cu acelasi nume, aproape de orasul Gura Humorului. Varsta asezamantului monahal nu este cunoscuta. Legenda ne povesteste ca Stefan cel Mare, in timpul unei crize intr-un razboi cu turcii, a venit la Arhimandritul Daniel, la schitul sau in Voronet si a cerut sfatul acestuia. Castigand batalia impotriva turcilor, printul si-a pastrat promisiunea catre calugar si a construit o noua biserica dedicata Sfantului Gheorghe, ocrotitorul victoriei in batalie.

                                                   

VestAceasta este biserica actuala, construita pe asezamantul vechii biserici de lemn, ale carei ramasite nu se stie de cand dateaza. Noul cercetator George Bals a scris in 1920, ca biserica aceasta, la fel ca si cele construite in secolul urmator, sunt “Biserici bizantine construite cu maini gotice”. Strucutura si solutiile de interior in ce priveste spatiul au facut trimitere la traditia Bizantina si a Slavilor de sud.

Exteriorul cu stalpii, usile si ramele ferestrelor au dus la curentul cu influente gotice din vestul Europei. Curentul s-a raspandit din Transilvania si Polonia cu artisti care au fost invitati special pentru a construi biserici. Biserica Sfantului Gheorghe se deschide cu o inscriptie comemorativa plasata chiar la intrarea in exonartex :”Eu printul Stefan prin voia Domnului conducator al Moldovei fiu al printului Bogdan, a inceput a construi aceasta fundatie a Manastirii Voronet dedicata Sfantului si Adoratului si Marelui Martir si Victorios Gheorghe, anul 6996 (1488, luna lui mai ziua 26, in lunea de dupa Pogararea Sfintului Duh si terminata in acelasi an in luna lui septembrie pe 14.”

 Fatada sudica, prezentand scene din vietile Sf. Nicolae si Ioan cel Nou.Textul arata ca biserica a fost construita in mai putin de patru luni. Acest lucru ne da o idee despre nivelul profesional ridicat de constructie al acelui timp, in mod deosebit luindu-se in considerara ca Manastirea Sfantului Ioan din Suceava a fost construita exact in acelasi timp.

Manastirea Voronet, pe care Stefan cel Mare a contruit-o, include altarul, naosul cu turnul lui si pronaosul, ceea ce indica ca planul a fost identic cu cel al Bisericilor Patrauti, Sfantul Ioan si Milişăuţi. In 1547, Metropolitul Episcop de Moldova, Grigore Roşca a adaugat exonartex in partea finala de vest a bisericii. Usile de sud si nord ale exonartexului in 1547 aveau cadre dreptunghiulare ceea ce indica o perioada de tranzitie de la Gotic la Renastere. Dar, deasupra lor, pe fiecare perete este o fereastra inalta cu un viu colorat arc Gotic.
Intreaga fatada vestica este fara deschideri ceea ce indica ca intentia Mitropolitului Rosca a fost de la inceput de a o pastra pentru fresce.

                                     

Exonartexul, pe care l-am reamintit mai inainte, a fost adaugat de Metropolitanul Grigore Rosca in 1547. Acest lucru a schimbat aspectul micutei biserici, care pana atunci avea un stil aproape identic cu cel al bisericii Patrauti si Sfantul Ioan din Suceava.


Exonartexul este un spatiu rectangular cu o bara transversala. Peretele din vest nu are deschidere, dar pe amindoi peretii laterali exista o intrare si o fereastra inalta in stil gotic. In jumatatea secolului ce a separat picturile din exonartex de cele din naos, arta moldoveneasca a evoluat de la o structura grava si riguroasa la una complexa decorativa si plina de viata. Decoratiile florale umplu toate spatiile goale si impart scene si registre si elemente arhitecturale accentuate ca nisele si arcurile. Vesmintele figurilor trec din simplu in somptuos si albul este acum plin cu vegetatie.

Voronet este la patru kilometri de Gura Humorului unde puteti gasi cazare si informatii de calatorie. Orasul se afla la 47 de km de mers cu trenul din Suceava si 32 din Campulung Moldovenesc, in timp ce pe sosea distanta pe E 58 este 36 km atat de Suceva cat si de Campulung Moldovenesc."

Textul este luat de la http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/voronet

Voronetul in 2 decembrie

Bucovina decembrie 2010